Petre Roman spune ca nu s-a opus venirii regelui! Interviu!

Fostul prim ministru, Petre Roman, dezminte ipoteza conform căreia, în 1990, s-a opus mai mult decât Ion Iliescu, revenirii Regelui Mihai în ţară.


”Eu nu m-am opus deloc. Această ipoteză nu a luat amploare. Există un interviu al Regelui Mihai, care povestea că Principesa Margareta într- adevăr s-a întâlnit cu primul ministru. M-am întâlnit la cererea Principesei Margareta, care mi-a spus că Regele Mihai vrea să vină. I-am spus: ”Aş vrea ca aceste lucruri să se întâmple bine, frumos, să-l primim cum se cuvine. Eu, ca prim-ministru, sunt dispus, haideţi să o facem ca lumea, haideţi să o facem de Paşte, adică peste patru luni”. Nu am vorbit deloc cu Ion Iliescu despre aceasta, a fost decizia mea. Regele, în acel interviu, este întrebat: ”Petre Roman era împotriva venirii Dumneavoastră?” ”Nu, Petre Roman nu era deloc împotrivă”.

Din păcate, pentru tot mersul lucrurilor, cineva l-a sfătuit greşit pe Majestatea Sa, pentru că a venit cu o identitate falsă. A venit cu un paşaport danez, pe alt nume, nu cu paşaportul lui britanic. Documentele există. (…) Eu nu mă consideram un monarhist. Regele Mihai a venit în România în 1992, în condiţii destul de restricţionate. Nu aşa cum aş fi dorit eu. (…) S-au spus o mulţime de minciuni despre Regele Mihai. Nu am auzit, pe toţi cei care i-au cântat ode lui Mihai I, să se bată pentru ce a făcut Mihai I. S-a spus ca a fost singurul care a primit ”Ordinul Victoriei” (cea mai înaltă decoraţie a URSS, n.red.). E o minciună. Au mai primit distincţia: Stalin, Churchill, De Gaulle, Truman şi Mihai I. Asta înseamnă recunoaşterea contribuţiei lui Mihai I, la victoria împotriva hitlerismului”, a declarat Petre Roman, în cadrul ”Interviurilor Libertatea Live”.



CITESTE SI ...

Niciun comentariu