S-a terminat cu ITP-ul pe șpagă. Sancțiuni dure pentru șoferii români, începând cu 20 mai 2018. Nici samsarii de mașini second hand nu sunt iertați
Şoferii care vor fi prinşi în trafic de poliţişti la volanul unor maşini cu ITP ul expirat vor rămâne fără talon şi fără plăcuţele de înmatriculare şi vor fi amendaţi, fără drept de circulaţie. Acelaşi lucru este valabil şi dacă maşina a fost cumpărată sau vândută, dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare. Poliţiştii de la Serviciul Rutier îi avertizează pe şoferi să verifice valabilitatea inspecţiei tehnice a maşinii, pentru că din 20 mai vor fi sancţiuni mai aspre.
Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a apărut în 2017 în Monitorul Oficial, însă prevederile referitoare la suspendarea înmatriculării se vor aplica efectiv abia de la data de 20 mai 2018.
Începând cu această dată, intră în vigoare o serie de prevederi care modifică şi completează legiislaţia rutieră. Una dintre măsuri prevede suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru Inspecţia Tehnică Periodică expirată.
In situația în care inspecția tehnică periodică (ITP) a unei mașini va expira, înmatricularea acesteia va fi suspendată automat. Astfel, șoferii care vor circula în continuare cu respectivul automobil vor risca atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, totalul putând să ajungă la 5.800 de lei. In cazul expirării ITP-ului, un șofer care va folosi în continuare autoturismul va risca nu una, ci două amenzi între 1.305 și 2.900 de lei. Amenda cumulată va fi, practic, de minimum 2.610 și de maximum 5.800 de lei, scrie avocatnet.ro.
Măsura suspendării de drept a înmatriculării este valabilă şi dacă maşina a fost cumpărată sau vândută, dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare. În mod firesc, fostul proprietar nu poate fi taxat pentru că noul proprietar circulă fără rovinietă, dacă se dovedeşte că maşina a fost vândută înainte ca autoritățile să constate contravenţia. Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.
Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliţia Rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.
In ordonanta mai sus amintită, se introduc reguli și pentru descurajarea eliberării ITP pe șpagă, altele decât cele prin care se prevede sancționarea stației care efectuează inspecția. Astfel, personalul RAR cu atribuții în verificarea inspecției poate modifica rezultatul ITP dacă constată că nu s-a respectat procedura stabilită sau poate anula un ITP emis de o stație. De asemenea, are atribuții de control în trafic pentru verificarea veridicității inspecției. Important de știut este că “Inspecţia Tehnică Periodică se efectuează cu ajutorul tehnicilor şi echipamentelor disponibile, fără demontarea sau îndepărtarea unor părţi ale vehiculului”. Service-urile care efectuează ITP vor putea și ele să fie supuse unor controale incognito din partea personalului RAR care ar putea utiliza automobile cu deficiențe cunoscute. Evident, controlul nu se va putea desfășura în condițiile clasice pentru că șpaga este exclusă din discuție, presiunile pentru obținerea ITP incluzând doar rugămințile falsului client.
Tot in textul ordonantei se stipulează faptul că RAR va furniza la fiecare ITP date cu privire la indicația odometrului la precedenta inspecție. Astfel, va putea fi descurajată frauda pe piața second hand, însă primele rezultate vor putea fi constatate abia începând cu 2019. Legea nu prevede, în forma actuală, ce fel de deficiență este aceea în care se constată ca s-a umblat la kilometraj și nici nu prevede sesizarea poliției în cazul în care s-a constatat o fraudă. De asemenea, RAR nu va putea certifica faptul că la prima inspecție la care se înregistrează indicația kilometrajului avem de-a face cu o indicație corectă.
In cazul vanzarii unei masini, noul posesor este cel care trebuie sa anunte autoritatile despre transmiterea dreptului de proprietate, scrie avocatnet.ro potrivit unui comunicat al Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Vechiul proprietar poate sa notifice vanzarea, dar acest lucru nu duce la o schimbare efectiva in baza de date. Clarificarea vine in contextul in care Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a recomandat soferilor care-si vand masinile sa depuna notificari la autoritatile competente, pentru a evita sa primeasca amenzi pentru lipsa rovinietei.
Obligatia de a anunta transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autoturism revine noului posesor al acestuia, conform unei clarificari facute, la solicitarea AvocatNet.ro, de catre Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul MAI.
„Inmatricularea vehiculelor este continua de la admiterea in circulatie pana la scoaterea definitiva din circulatie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei conditii, iar obligatia transcrierii transmiterii dreptului de proprietate este in sarcina noului proprietar”, ne-a declarat Alina Dragomir, chestor de politie si director al DRPCIV.
Codul rutier prevede ca, la vanzarea unui autoturism, noul posesor al acestuia este obligat sa anunte transmiterea dreptului de proprietate in cel mult 30 de zile. In acest fel se pot modifica in baza de date informatiile referitoare la posesorul masinii si se poate emite un nou certificat de inmatriculare. Afla mai multe pe avocatnet.ro si jurnalul.ro
Post a Comment