Firicel” din „Las Fierbinţi”, un nou dosar, după scandalul drogurilor!

De parcă problemele cu DIICOT şi cele cu băncile nu erau suficiente, actorul Cuzin Toma, alias "Firicel" din "Las Fierbinţi", s-a trezit cu un nou dosar.


Cuzin Toma, alias „Firicel”, este chemat în faţa judecătorilor de către reprezentanţii CREDIDAM, care solicită executarea silită a actorului. Cel mai probabil, CREDIDAM acuză faptul că „Firicel” ar fi primit nişte sume nejustificate, în condiţiile în care între cele două părţi există un scandal teribil, soldat cu plângeri la poliţie. Recent, "Firicel" şi soţia sa au dat în judecată o instituţie bancară la care au făcut un credit imobiliar, solicitând demararea procedurii de dare în plată. Pentru că iniţial banca refuzat să le ia imobilul, solicitând banii datoraţi de actor şi nevastă, cei doi au decis să joace ultima carte, chemând conducerea băncii în faţa magistraţilor.


La începutul acestui an, după un proces lung, în care a fost nevoit să dea explicaţii în faţa judecătorilor alături de soţie, "Firicel" a fost obligat să plătească datoriile de la întreţinere, în timp ce asociaţia de proprietari a fost obligată să achite cheltuielile de judecată. "Admite apelul (formulat de soţii Toma – n.r.). Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că obligă apelanţii pârâţi (Cuzin Toma şi soţia – n.r.) la plata sumei de 1.525 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreţinere şi penalităţi. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă intimata (asociaţia de proprietari – n.r.) la plata sumei de 595 lei cu titlul de cheltuieli de judecată - onorariu avocat către apelanţi. Definitivă", au dispus, recent, judecătorii.


"Firicel" a fost citat în faţa magistraţilor şi într-un alt dosar, mai "delicat", în care fusese acuzat de trafic de droguri. După ce procurorii DIICOT au găsit asupra actorului aproape două grame de cannabis şi două grindere, aceştia au decis să claseze cauza, considerând că "Firicel" merită o a doua şansă. Astfel, DIICOT a renunţat la acuzaţii, motivând că "în cauză nu există interes public în urmărirea în continuare a numitului Toma Cuzin".



Sursa" spynews.ro








Niciun comentariu